Nu... nu este o glumă. Pe 21 februarie, oficiali Google și X Prize au anunțat primele 10 echipe, cu finanțare privată, ce s-au înscris în evenimentul ”Google Lunar X Prize”, eveniment ce constă nici mai mult nici mai puțin decât într-o cursă până pe Lună. Premiul cel mare este de asemenea foarte atractiv: 20 de milioane de dolari! Locul doi va fi recompensat cu 5 milioane de dolari. Celelalte 5 milioane de dolari aruncate în joc vor fi câștigate prin îndeplinirea unei serii de obiective bonus, precum: mișcarea robotului 1500 de metri în plus, fotografierea obiectelor umane de pe Lună (cum ar fi steagul pus de membrii echipajului Apollo 11) și supraviețuirea timp de mai mult de 2 săptămâni în mediul ostil. Dar ce trebuie să facă echipele?
- Să folosească acest robot pentru îndeplinirea unor obiective în timpul șederii pe Lună.
- Să realizeze toate acestea până la 31 Decembrie 2012 (pentru premiul de 20 de milioane de dolari). Există de asemenea și un al doilea deadline, și anume 31 Decembrie 2013, dar acesta va atrage după sine și micșorarea premiului cel mare la 15 milioane de dolari. Termenul limită al competiției este 31 Decembrie 2014, moment în care sunt retrase toate premiile.
- 90% din finanțare să fie din surse private.
Cine sunt competitorii?
- Odyssey Moon (baza de operațiuni Insula Man- Europa) – proiectul MoonOne (M-1)
- Astrobotic – proiectul Artemis Lander și Red Rover

- Chandah (baza de operațiuni Texas- SUA) – proiectul Shehrezade
- Luna Trex – proiectul Tumbleweed
- Micro- Space – proiectul Human Lunar Lander
- Quantum3 – proiectul Moondancer (zona declarată ca loc de aselenizare este Sea of Tranquility, unde în 1969 aseleniza Apollo 11)
- Southern California Selene Group – proiectul Spirit of Southern California
și ultimii dar nu cei din urmă (sperăm) o echipă românească, ce a luat parte de asemenea la concursul Ansari X Prize încheiat pe 4 Octombrie 2004 prin victoria echipei Tier One finanțată de co-fondatorul Microsoft Paul Allen!
- Aeronautics and Cosmonautics Romanian Association (ACRA) – proiectul European Lunar Explorer.
Sau cel puţin aceasta este data propusă de către reprezentanţii ESA pentru prima navetă ATV dintr-o serie de cel puţin 5 nave. Denumită Jules Verne, după marele autor vizionar al secolului XIX, aceasta va avea rolul de a transporta mâncare, apă, aer, echipament ştiinţific şi tehnic, haine şi chiar obiecte personale până pe ISS. După rezolvarea problemor la partea electronică a
echipamentului de zbor, Jules Verne se află acum în faza de asamblare finală la spaţioportul european Kourou din Guyana Franceză. Transferul pe orbita joasă terestră (LEO) va fi realizat de către o navetă Ariane 5 modificată pentru a putea transporta modulul de 20 de tone.
Jules Verne, este cea mai sofisticată navă construită vreodată de Europa, care încă nu are capacitatea de a trimite un om în spaţiu prin forţe proprii. De asemenea, ea va deţine cel mai avansat sistem de pilot automat din lume, ce va fi utilizat pentru andocarea cu ISS şi întoarcerea pe Terra.
Sau cel puţin aşa afirmă Dl. Long Lehao, designer de rachete chinez. El spune că se lucrează chiar acum la rachetele purtătoare ce vor fi folosite pentru amplasarea pe orbită a unui laborator de 20 de tone, în 2020. Dl. Long speră ca aceste rachete purtătoare să fie gata de testare în 2013 pentru a putea atinge ţelul propus, acela de a trimite trimite un om pe Lună până în 2020.
Implicarea în explorarea spaţiului a Chinei a crescut din 2003, când a devenit a treia ţară din lume care a trimis un om în spaţiu prin mijloace proprii, exponenţial. În 2005 au testat cu succes naveta spaţială Shenzhou VI, pentru ca pe 5 Noiembrie 2007, sonda chineză Chang’e I să intre pe orbită lunară şi să înceapă să transmită primele imagini.
China reprezintă vârful de lance al programelor spaţiale asiatice, fiind urmată îndeaproape de Japonia. India plănuieşte de asemenea să trimită o sondă spre Lună în primăvara anului 2008. Se poate vorbi deja de o cursă spaţială asiatică, lucru ce nu poate fi decât benefic pentru dezvoltarea de noi tehnologii spaţiale.
Naveta spaţială Discovery a părăsit fără incidente SSI, în această dimineaţă, după o misiune de 11 zile. După plecare, pilotul navetei a efectuat un zbor în jurul staţiei pentru a fotografia noua sa configuraţie. Aprinderea motoarelor, ce a marcat separarea finală a avut loc la ora 7:15 AM EST. Discovery va rămâne în spaţiu de-a lungul zilei de Marţi, pentru ca Miercuri să i se deschidă prima fereastră de aterizare, la Kennedy Space Center.
În timpul aceste misiuni, Discovery a realizat următoarele activităţi:
- Instalarea modulului Harmony;
- Mutarea secţiunii de panouri solare P6 pe poziţia finală;
- Repararea unei bucăţi din secţiunea panourilor solare P6.
Această misiune a marcat şi o premieră în istoria zborului cu echipaj uman în spaţiu, şi anume, atât Discovery, cât şi SSI au drept comandanţi femei: Pam Melroy, respectiv Peggy Whitson.
Pentru informaţii suplimentare vizitaţi
NASA
Sunt spusele specialistului Scott Parazynski, după încheierea periculoasei misiuni de reparare a unei bucăţi desprinsă dintr-un panou solar, la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (SSI) aflată la 320 km deasupra Terrei. Cel mai dificil a fost faptul că, Dl. Parazynski a trebuit să realizeze reparaţia fără a atinge panourile încărcate electric. Chiar dacă atât ustensilele cât şi costumul lui erau izolate, ar fi primit un şoc destul de puternic şi de periculos, în cazul în care le-ar fi atins. După 7 ore şi 19 minute de muncă intensă, Scott Parazynski şi colegul său Douglas Wheelock au reparat cu succes panoul solar desprins, astfel permiţând continuarea planurilor de asamblare ale staţiei, fără alte amânări. SSI este acum pregătită să primească, în luna Decembrie a acestui an, laboratorul European Columbus.
După plecarea navetei Discovery, în cursul dimineţii de Luni, astronauţii rămaşi la bordul staţiei vor trebui să aşeze modulul American Harmony în poziţia sa finală.
Pentru mai multe informaţii vizitaţi
NASA şi Realitatea
All Rights Reserved © 2007-2008 Expanding your Horizons by Arthur.