joi, decembrie 27, 2007

Jingle Bombs



Achmed the dead terrorist wishes you infidels a Merry Christmas!


Preluat de la Seeing is believing

King of the Hill

Toți am auzit de mult lăudatul joc al celor de la Blizzard (dacă mai erau dubii, mă refer la World of Warcraft) dar despre competitorii săi a auzit cineva?
În acest an 2007, au fost lansate câteva jocuri cu caracter on-line în încercarea de a încetini marșul victorios al Lumii Warcraft-ului. Lord of the Rings Online, Tabula Rasa și Hellgate: London sunt cele care au forțat intrarea pe această piață, deja monopolizată de Blizzard, dar după ultima numărătoare se pare că nu au prea avut succes. Astfel, World of Warcraft a încheiat vara anului 2007 cu un total de 9.3 milioane de jucători, în creștere de la 8 milioane, cât înregistrase la începutul anului.
Anul 2008 anunță însă înăsprirea competiției și poate, cine știe, o echilibrare a balanței. Două jocuri reprezintă avangarda acestui asediu asupra fortăreței Blizzard și anume: Age of Conan: Hyborian Adventures și Warhammer Online: Age of Reckoning. Ambele propun noi concepte de gameplay, diferite față de ce ne-a propus World of Warcraft până în prezent. Astfel, în Warhammer jucătorii vor trebui să lupte, pentru câștigarea controlului zonelor hărții, în permanență, acesta fiind un gameplay ce promite mai mult dinamism decât PvP-ul din World of Warcraft. De cealaltă parte, Age of Conan se va axa pe bătălii epice între jucători umani, acordând posibilitatea ghildelor să-și construiască fortărețe și să asedieze fortărețe adverse.

Friendship



O melodie foarte relaxantă de pe coloana sonoră a filmului „Regatul”. Enjoy!

Leave your world behind... and enter The Kingdom

Un film care inițial nu-mi spunea nimic, „Regatul” s-a dovedit a fi un film care se respectă și care își respectă spectatorii. Subiectul filmului îl reprezintă un sângeros atentat ce are loc într-un cartier american din Riad (Arabia Saudită). O echipă FBI este trimisă pentru a investiga dar întâmpină o mulțime de dificultăți din partea autorităților saudite.
Filmul este împărțit în două părți mari și anume: primele două treimi din film reprezintă un joc de-a șoarecele și pisica care are rolul de a spori tensiunea fără, însă, a o și elibera; ultima treime reprezintă o secvență de acțiune așteptată cu sufletul la gură, încă de la începutul filmului.
Per total un film foarte bun, care prezintă lumea arabă atât din perspectiva fanaticilor cât și din cea a oamenilor normali. Două viziuni total diferite a unor oameni de aceeași nație, unul polițist iar altul terorist. Mesajul trist al filmului este transmis chiar la sfârșit prin două replici identice aflate la distanță de mii de kilometri. Nu voi dezvălui mai mult... pentru a afla va trebui să urmăriți acest film, după mine, excepțional.

All Rights Reserved © 2007-2008 Expanding your Horizons by Arthur.