More of Nightwish

Melodia se numește ”Where Were You Last Night” și este cover după Ankie Bagger (originalul apărut în 1989). Părerea mea este că această melodie sună mult mai bine în această versiune decât originalul.

”Crimson Tide” este o melodie instrumentală de excepție cântată doar în concerte (au cântat-o și la București, dacă nu mă înșel, în 2006; în 2005 a fost Symphony of Destruction) în momentele de pauză ale Tarjei.
Enjoy!

Destination: Space

De mai bine de 50 de ani, omenirea și-a început aventura spațială, odată cu plasarea pe orbită a primului satelit, Sputnik 1. De atunci, oamenii au ajuns pe Lună, am construit avanposturi pe orbita terestră, mii de sateliți orbitează în jurul Terrei și am trimis misiuni robotice către vastul necunoscut (unele părăsind deja sistemul solar). Dar în tot acest timp, capacitatea noastră de a ajunge fizic în spațiu nu s-a îmbunătățit. Am rămas la nivelul acelorași forme primitive de propulsie... rachetele. Această stagnare (sau poate chiar involuție dacă ținem cont de faptul că în 1969 omul a pășit pe Lună, iar de la începutul deceniului al 8-lea ne-am limitat doar la LEO <> prin dezvoltarea și utilizarea flotilei de navete spațiale a SUA) este în principal datorată, conform spuselor doctorului Robert Zubrin, schimbărilor politice. Orice plan de o asemenea amploare, din punct de vedere al costurilor și mobilizării tehnice și umane, nu trebuie să depășească 10 ani. Acesta este intervalul de timp maxim în care un proiect poate fi menținut pe linia de plutire, atât din punct de vedere al segmentului politic cât și al opiniei publice. Așadar, actuala „Viziune pentru explorarea spațiului” propusă de SUA, are cât de cât șanse de reușită, cu toate că este ceva tardiv și de relativ mică amploare (faptul că au ca țintă întoarcerea pe Lună până în 2020 nu mi se pare o reușită fabuloasă... dar decât nimic). Dar problema lansării va rămâne aceeași... propulsia. Sistemele de lansare contemporane dezvoltă o forță suficient de mare pentru a ridica încărcătura (spre exemplu Orbiter-ul American) pe o orbită de mică altitudine, dar consumă aproximativ 90% din resursele de combustibil din rezervoare. Cu un asemenea randament este greu de presupus că vom vedea o misiune cu echipaj uman spre Marte sau Venus prea curând, deoarece acest sistem nu este suficient de puternic pentru a dezvolta o viteză de 11,2 km/s, cât este minimul necesar scăpării de atracția gravitațională a Pământului. De-a lungul ultimelor două decenii ale secolului al XX-lea au fost înaintate diverse propuneri de proiecte pentru ajungerea pe Marte, unele mai fanteziste decât altele. Spre exemplu, NASA a înaintat un proiect de terminare a construcției Stației Spațiale Internaționale (la momentul respectiv primele module abia fuseseră unite), urmat de construirea unei baze pe Lună dotată cu echipamente de minerit (pe Lună se găsește Heliu-3 care este mai eficient decât combustibilul folosit actualmente de rachete, dar nu se găsește din abundență pe Terra), platforme de lansare a rachetelor și docuri pentru construirea noilor nave. Chiar dacă planul era frumos, nu era deloc realist. Tehnologia necesară, nu era nimic măcar în stadiu de proiect, iar costurile ar fi fost atât de mari, încât investiția totală necesară construcției ISS ar fi părut infime.

Un alt plan, este însă cel care se folosește de un miracol al cuanticii, și anume Nanotuburile de Carbon. Astfel, cu ajutorul acestor nanotuburi, se dorește realizarea primului lift spațial care să conecteze inițial LEO (mai târziu GEO- geosynchronous orbit) cu Pământul, într-un mod foarte ieftin și necostisitor. Acest lift nu va folosi nici un fel de combustibil pentru propulsie și va reduce costul transferului spațial de 100 de ori cel puțin. Din punct de vedere al propulsiei, atât cea chimică cât și cea nucleară nu sunt fezabile datorită în principal greutății adăugate la masa totală a liftului (practic aceeași problemă întâlnită astăzi la naveta spațială). Astfel, cea mai viabilă soluție până în acest moment pare cea a propulsiei laser (aceasta a fost deja testată pe o machetă și a funcționat de minune). Din punct de vedere al suspendării cablului, una dintre opțiuni este ancorarea sa cu o stație spațială (pe Pământ fiind propusă o platformă maritimă mobilă), dar această idee a pierdut teren în ultimii ani în fața unei propuneri mai îndrăznețe și anume: extinderea cablului dincolo de orbita geosincronă. De ce ar fi această idee mai eficientă? Datorită faptului că nu ar fi foarte complicat de realizat și în plus dacă încărcătura ar ajunge la capătul cablului, ar avea o viteză relativă față de Terra suficient de mare pentru a-i permite accesul la spațiul interplanetar (adică ar dobândi o viteză de minim 11,2 km/s).

Pentru mai multe detalii tehnice și teoretice recomand consultarea Space Elevator, Space și Wikipedia. Bineînțeles, site-uri sunt multe dar acestea 3 oferă explicații de bun simț atât pentru cei fără cunoștințe avansate în materie de fizică, cât și celor care sunt pasionați de fizica newtoniană (și nu numai). În încheiere, aș dori să menționez sursa principală (practic declanșatorul acestei serii) a ultimelor articole și anume documentarul Visions of the Future: The Quantum Revolution.

Our horizons often determine our understanding of just who we are. For most of human history, for example, our horizons were determined by our tribe, which numbered just a few hundred individuals, but gradually it expanded to include large city states, large nation states and industrial empires. Well, in the future, when access to outer space is for everyone, not just for the rich, then our horizons will expand to include the entire planet. And we’ll move away from seeing ourselves divided by religion, ethnicity or nationality. When we’ll look down from outer space at the planet Earth not only will we realise how precious life is but the fact that we belong in a truly planetary civilization. At that point our consciousness, our horizons will be truly planetary.
Michio Kaku

Nanotuburi de Carbon

Se consideră că cele mai marcante descoperiri ale secolului al XIX-lea au fost betonul și oțelul. Acestea au remodelat orașele în care trăiau oamenii, permițând construirea unor clădiri atât mai înalte cât și mai rezistente decât ce reușise vreodată omul. De exmplu Podul Brooklyn, cel mai mare pod suspendat din lume, sau Turnul Eiffel care a fost prima construcție care a reușit să depășească Marea Piramidă a lui Keops din Egipt (după aproximativ 4500 de ani). Cu toate acestea, astăzi, betonul și oțelul au început să-și dovedească limitele. Sunt materiale grele și rigide, iar cutremurele au dovedit că le pot nărui în câteva secunde. Este momentul pentru introducerea unor noi materiale care să ne construiască viitorul și să ne susțină civilizația în expansiune. Dintre noile materiale mă voi opri la Nanotuburile de Carbon. Acestea sunt la această oră cele mai promițătoare, fiind infinit mai ușoare ca oțelul și de multe ori mai puternice. Ca exemplu, s-ar putea înlocui toate cablurile de oțel ce susțin Podul Brooklyn cu Nanotuburi de carbon de mărimea unui fir de păr. Nanotuburile de carbon reprezintă un miracol al cuanticii. Sunt formate din atomi individuali de carbon aranjați într-un cilindru gol pe dinăuntru. Suprafața cilindrului este groasă doar de un atom iar diametrul este de doar 50 de atomi, tuburile putând fi, însă, lungi de miliarde de atomi, fără a-și pierde proprietățile. Legăturile dintre atomii de carbon au forța celor din diamante și flexibilitatea celor din fibre. Actualmente, se produc Nanotuburi de Carbon în mai multe instituții din lume, atât de stat cât și private, dar nu s-a descoperit încă metoda de a le face și lungi. În stadiul actual ele sunt mult prea scurte pentru a putea fi folosite într-adevăr la ceva. În viitor, acestea ar putea fi folosite la construirea unor mașini nedeformabile, a unor clădiri de nedărâmat, avioane ultra-ușoare și, de ce nu, o autostradă în spațiu...

A fi sau a nu fi... invizibil

Când lumina lovește un obiect, structura sa atomică este cea care definește ceea ce vedem. Totul depinde de modul în care lumina interacționează cu atomii. Dacă putem manipula acei atomi, atunci am putea controla și cum este perceput un obiect... l-am putea face chiar invizibil ochiului uman. Actualmente, s-a reușit crearea unor metamateriale care au proprietatea de a fi invizibile în spectrul microundelor. Dar oare această tehnologie va reuși să facă mai mult bine decât rău? Imaginați-vă avioane de tipul F-117 Stealth, sau F-22 Raptor (construite pentru a fi greu detectate de radar) invizibile de asemenea și ochiului uman. Sau soldați echipați cu dispozitive de invizibilitate. Sau răufăcători jefuind o bancă echipați cu dispozitive de invizibilitate... De fapt, dacă stăm să ne gândim mai bine, singura aplicație a invizibilității ar fi în domeniul militar (aici incluzând și serviciile secrete), al crimei organizate și al forțelor de ordine.

Pentru informații mai detaliate accesați PhysicsWorld și Metamorphose.

Sleeping Sun

În opinia mea, cea mai frumoasă melodie a celor de la Nightwish. Lansată pentru prima dată în 1999 pe albumul „Ballads of the Eclipse”, a primit mici retușuri pentru albumul Best of din 2005 „Highest Hopes”. Cu această ocazie a fost scos și acest nou videoclip.

Magnetic Levitation

Trenuri Maglev (Magnetic Levitation) există în Japonia și UE, însă nu pe o scară foarte extinsă (încă). Principiul din spatele lor este simplu. Aceste trenuri călătoresc pe aer, datorită magnetismului, neexistând nici un fel de contact între acestea și șine, folosind mai puțină energie decât trenurile convenționale. Viteza maximă atinsă este de aproximativ 580 de km/h dar aceasta este doar o fracțiune din posibilitățile oferite de această tehnologie. Totul se bazează pe un miracol al cuanticii numit superconductivitate. În urmă cu 20 de ani s-a făcut descoperirea ce a revoluționat crearea materialelor superconductoare, care până la acel moment erau mult prea costisitor de produs în laboratoare. Astfel, anumite tipuri de ceramică devin superconductoare atunci când sunt expuse la azot lichid, care actualmente costă cam cât laptele. Prin răcirea ceramicii la -200⁰C se crează o nouă stare a materiei. Noul material își pierde întreaga rezistență electrică și devine superconductor, capabil să producă puternice câmpuri magnetice. Poziționarea unui alt magnet deasupra acestuia induce un câmp magnetic secundar în superconductor, iar cele două câmpuri magnetice se resping unul pe altul, dând iluzia de anti-gravitație. Cercetătorii lucrează acum la ridicarea temperaturii la care aceste materiale devin superconductoare până la cea a unei camere. Când acest lucru va fi realizat va putea fi implementat, la nivel mondial, în autostrăzi pe care vor circula mașini fără a consuma benzină (sau alt carburant) și fără a se uza vreodată... pur și simplu plutind. Ceea ce pentru strămoșii noștri era magie/iluzie, pentru noi ar putea deveni realitate.

Quantum Mechanics

Este nelipsită din filme și cărți science-fiction și s-a aflat (și se află încă) în mintea tuturor fizicienilor secolului al XX-lea. Albert Einstein și Stephen Hawkins reprezintă poate cei mai mari teoreticieni ai fizicii cuantice iar datorită viziunii și inteligenței lor sclipitoare, generația actuală va trăi revoluția cuantică. Dar ce am putea face cu această teorie? Întrebarea mai corectă este: Ce NU am putea face?

Călătorie spațială ieftină, energie ieftină și abundentă, amortizoare inerțiale, câmpuri de forță, invizibilitate, teleportare sau chiar călătorie în timp sunt doar câteva din miracolele ce ar putea fi realizate prin teoria cuantică.

În continuare voi încerca să prezint succint câteva dintre cele enumerate mai sus, sperând să fiu cât se poate de direct, şi uşor de înţeles.

PS: Sper că printre cei care navighează pe internet să fie şi oameni care vor considera informaţiile acestea utile sau interesante, deoarece blogging-ul a devenit în ultimul timp o chestiune comercială, depăşind poate televiziunile.

Concurs internațional de îndemânare

Cine reușește în timp de 7 minute să calce o cămașă, să mănânce o pâine și să rezolve o femeie.
Primul concurent, neamț, se apucă cu multă meticulozitate și calcă cu mare grijă cămașa, după care constată că nu mai are timp, mușcă o dată din pâine și ...se scurge timpul.
Al doilea concurent, un rus, fără să stea prea mult pe gânduri, se apucă de femeie, o rezolvă, apoi mai are timp să mănânce o jumătate de pâine și...se scurge timpul.
Al treilea concurent, un român, o pune pe femeie să calce cămașa și în timp ce femeia calcă, o rezolvă, mâncând în acest timp pâinea. Normal, câștigător este declarat românul.
Vine presa să ia declarații.
Neamțul declară: "Noi așa suntem obișnuiți, muncim și încercăm să facem treaba cât mai bine, apoi dacă mai rămâne timp, mâncăm și apoi dacă mai e timp ne distrăm, dacă nu... ne apucăm din nou de muncă, și tot așa."
Rusul declară:"Noi așa suntem obișnuiți. Mai întâi ne distrăm, apoi dacă rămâne timp mâncăm, apoi dacă mai rămâne timp muncim..."
În sfârșit, românul spune și el: " Noi așa suntem obișnuiți. Dacă nu-l fuți pe cel care muncește, nu poți să mănânci o pâine.

Iadul Românesc

Unul moare și ajunge în iad. Acolo descoperă că există câte un iad pentru fiecare țară.Merge în iadul german și întreabă:
- Ce ți se face aici ?
- Păi... te pun pe scaunul electric pentru o oră, pe urmă te așează pe un pat de cuie pentru încă o oră, și restul zilei te biciuiește dracul german.
Omului nu-i place ce aude și încearcă iadul rusesc:
- Ce ți se face aici ?
- Păi... te pun pe scaunul electric pentru o oră, pe urmă te așează pe un pat de cuie pentru încă o oră, și restul zilei te biciuiește dracul rus.
Pe urmă verifică iadul american, francez, etc. și primește răspunsuri asemănătoare. Apoi ajunge la iadul românesc și descoperă că este o coadă foarte mare la intrare.
- Ce ți se face aici ?
- Păi... te pun pe scaunul electric pentru o oră, pe urmă te așează pe un pat de cuie pentru încă o oră, și restul zilei te biciuiește dracul român.
- Păi este cam la fel ca în celelalte iaduri, de ce vrea atâta lume să intre?
- Pentru că scaunul electric nu merge și nimeni nu vine să-l repare, cuiele din pat au fost furate, iar dracul român este un fost senator, așa că vine semnează de prezență și se duce la bar!

Organizarea optimă a firmei